şi, odată cu ea, ştirea (mai veche ce-i drept) că avem post teve – ImagoMundiTV
Dobrogeana
aprilie 29th, 2011 § 0 comments § permalink
Oau!
martie 21st, 2011 § 0 comments § permalink

Pe scurt, asta simt după concertul de ieri seară. Iar motivele sunt multe.
În primul rând, mulţumiri publicului! Un public atent, cald, receptiv, inteligent, generos cu aplauzele şi implicat activ în promovarea proiectului nostru. Încă o dată, suntem mândri să vă avem alături!
Sonorizarea – excelentă! În caz că nu ştiaţi, Societatea Radio are aparatură de top şi profesionişti care ştiu cum se foloseşte – poate sună a glumă, dar nu e. De multe ori un concert poate fi ratat fix din cauza asta, calitatea sunetului influenţează decisiv starea de spirit atât a celor din sală cât şi a celor de pe scenă.
Mulţumirile noastre speciale merg la:
- Florin Ghenade – care a făcut un set de fotografii de-a dreptul Oau! în timpul repetiţiei generale de sâmbătă
- Octavian Todirut, Roza Zah – pentru fotografii şi filmuleţe de la concert
Imago Mundi prezintă concertul Isvor la Sala Radio
martie 7th, 2011 § 0 comments § permalink
În cadrul Festivalului Internaţional de Chitară – ediţia a V-a, Imago Mundi prezintă un nou concert din seria “Isvor” – duminică 20 martie, Sala Radio.
Biletele se găsesc la Casa de Bilete a Sălii Radio (Str. Gral Berthelot nr. 60 – 64) şi prin reţeaua Eventim, magazinele Germanos, Vodafone, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi online pe www.eventim.ro.
Un nou concert Imago Mundi la Muzeul George Enescu
noiembrie 24th, 2010 § 0 comments § permalink

Revenim cu un nou concert la Muzeul George Enescu: sâmbătă 4 decembrie, orele 18.00. Avem piese de Dimitrie Cantemir şi Vasile Barbu precum şi piese tradiţionale vechi româneşti.
Peşrevul e proaspăt, l-am dat cu buselik
Fuzionăm :)
noiembrie 8th, 2010 § 0 comments § permalink

Fuziunea Română, Primul Episod: Silent Strike / Imago Mundi / DJ Vasile & DJ Rolf // visuals: Dan Basu / VJ Tom / VJ Kris
Muzica Electronică întâlneşte Instrumentele Clasice într-un show de înaltă ţinută culturală şi vibrație emoţională
12 noiembrie / 22:00 / Popa Nan, 82 – Bucureşti / Intrarea: 10 lei
Imago Mundi se pregăteşte de Hibernal
octombrie 27th, 2010 § 0 comments § permalink

Sâmbătă, 13 noiembrie 2010, orele 19.00, vom urca pe scena Hibernalului de Chitară – eveniment ce se desfăşoară în Rotonda Bibliotecii Naţionale a României (Bucureşti, str. Ion Ghica, nr.4, sector 3 – vizavi de sediul BNR).
Pentru program şi alte detalii vizitaţi site-ul Hibernalului de Chitară – www.hibernaldechitara.ro
Cântăm la Palatul lui Cantemir!
iunie 16th, 2010 § 0 comments § permalink
După cel de-al doilea concert Isvor, concert anunţat deja pentru duminica următoare, 20 iunie, la Muzeul George Enescu din Bucureşti, nu cred că ar fi putut urma ceva mai potrivit decât …ceea ce va urma.
La invitaţia ICR Istanbul, duminică 27 iunie vom susţine un concert în grădina Muzeului Dimitrie Cantemir. La eveniment va participa şi formaţia Cantemir, formaţie specializată în interpretarea lucrărilor cantemiriene ce aparţine Conservatorului Universităţii Tehnice din Istanbul.
Proiectul Isvor, concert la Muzeul Enescu
iunie 15th, 2010 § 0 comments § permalink
După concertul de la Mogoşoaia, unde proiectul Isvor a fost prezentat în premieră, Imago Mundi a avut parte de reacţii foarte bune. Întâi de toate, Imago Mundi are din ce în ce mai mulţi (şi mai grozavi) prieteni. Pagina noastră de facebook a numărat azi 1003 prieteni
Aşa că e timpul pentru un nou concert: duminică 20 iunie de la orele 18:00, la Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti, Calea Victoriei 141. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Mulţumim!
mai 18th, 2010 § 0 comments § permalink
“Furtunile anuntate de Institutul National de Meteorologie nu au facut ca iubitorii muzicii sa lipseasca de la duminicalele concerte ale Palatului Mogosoaia. A fost o noua seară extrem de agreabilă, o călătorie în istorie, o nouă încercare de recuperare a trecutului nostru sonor. Formatia Imago Mundi si-a lansat pe 16 mai, la Palatul Mogosoaia, proiectul Isvor – o incursiune în trecutul muzical al ţării noastre din perspectiva artistului contemporan. Foarte interesantă a fost redarea unor creaţii semnate de Dimitrie Cantemir prin îmbinarea instrumentelor specifice epocii cu instrumente moderne ale muzicii clasice: oboi, vioară, chitară, flaut. Trebuie menţionat că inspiratele aranjamente sunt semnate de Cătălin Ştefănescu. Oboista Oana Mariş, percuţionistul Daniel Ivaşcu, violonistul Ştefan Barbu, flautistul Sorin Neacşu şi chitaristul Cătălin Ştefănescu au creat o atmosferă extraordinară în care au alternat momente de mare virtuozitate, cu cele de un lirism ireal, totul fiind redat cu multă acurateţe, cu multă sensibilitate, cu multă atenţie asupra calităţii sonore. Publicul a aplaudat îndelung şi cu generozitate a fost răsplătit cu nu mai puţin de cinci bisuri.” - scrie Sebastian Crăciun, creatorul şi prezentatorul Stagiunii “Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, un proiect aflat acum la a doua ediţie ce se bucură de un veritabil succes de public (sala este luată cu asalt, la propriu, duminică de duminică – şi de fiecare dată se dovedeşte a fi neîncăpătoare.
Mulţumim Sebastian, a fost locul (şi evenimentul) perfect pentru lansarea proiectului Isvor!
Mulţumim tuturor celor prezenţi, aţi fost grozavi!
Imago Mundi a cântat la Mogoşoaia
mai 18th, 2010 § 0 comments § permalink
foto: Adelina
Acelasi album se gaseste si pe facebook – aici

