octombrie 9th, 2011 § § permalink
Nu le-am numărat, dar sunt lucruri importante.
Turneul Isvor a început, dar despre asta puteţi afla mai multe chiar din jurnalul turneului. Altceva voiam să spun, mă rog, nu complet altceva – are foarte mare legătură cu turneul Isvor.
Am fost prinşi cu organizarea turneului – cu realizarea machetelor de presă, a bannerelor web, a afişelor şi a programelor de sală, cu administrarea site-ului formaţiei şi a site-ului turneului (nu vreau să sune a laudă, dar toate lucrurile astea sunt făcute tot de noi – şi mănâncă ceva timp); apoi am fost prinşi cu mini-turneul din Cehia şi Slovacia (concerte în trei frumoase oraşe din Cehia – Brno, Ostrava şi Kroměříž, urmate de un al patrulea recital în capitala Slovaciei, Bratislava. A fost o experienţă intensă care merită să fie povestită… poate o să reuşesc asta la un moment dat); apoi am revenit la lucruri ce ţin de organizarea turneului naţional. În sfârşit – prinşi fiind cu toate astea n-am apucat să mai vorbim despre albumul Isvor, şi mă simţeam dator să spun ce s-a mai întâmplat.
În primul rând, trebuie să spun că am reuşit să adunăm întreaga sumă de care aveam nevoie pentru a putea produce CD-ul, asta însemnând costurile legate de copyright, tipar şi multiplicare a CD-urilor. Asta este, în sine, o veste foarte spectaculoasă, şi un semnal bun pentru orice artist. Toată campania de susţinere, desfăşurată fix o lună aproape exclusiv pe internet – pe facebook, twitter, google+, pe acest site dar şi cu sprijinul prietenilor de la Alternativ, no.3, bestmusic.ro (mă rog, nici măcar nu ne cunoaştem cu toţi – dar e clar că ne sunt prieteni), tot acest experiment ne-a reamintit nişte lucruri. Atenţie, urmează 3 vorbe mari: unu, am re-învăţat că există solidaritate de breaslă – foarte mulţi dintre susţinători noştri sunt muzicieni; doi, avem norocul celor mai fideli fani – printre susţinătorii noştri sunt oameni care ne cunosc de un an sau doi, dar şi care ne urmăresc activitatea de la bun început, adică mai mult de zece ani; şi trei, Mecena există – l-am cunoscut noi! A venit cu bicicleta, ne-a dat un plic şi ne-a spus că gestul lui este normal – hârtiile albastre sunt făcute să circule, s-a întâmplat să le aibă el dar crede că ar trebui să le folosim noi dacă în felul ăsta ne va fi mai uşor pentru a putea să mergem mai departe. Nu-i putem face numele public, la rugămintea lui. Dar vă asigur că el există.
Acum – urmează o veste bună şi una rea. Voi începe cu vestea rea, ca să o las pe cea bună la desert – cum e şi normal.
Aşadar, vestea rea este că albumul nu va fi gata cu ocazia turneului. Deşi ne-am dorit foarte mult acest lucru, dar uite că nu e suficient. Nu s-a putut, dar tot răul e spre bine pentru că…
Vestea bună – suntem în discuţii cu un producător important şi serios, drept pentru care CD-ul Isvor va arăta excelent şi va avea parte de distribuţie pe măsură. În acest fel beneficiem de experienţa lor în domeniu, noi având astfel libertatea să ne ocupăm de ceea ce ne place cel mai mult – să facem muzică
august 26th, 2011 § § permalink

Am spus deja, dar voi repeta şi pentru cei ce au deschis mai târziu televizoarele: albumul Imago Mundi – Isvor, muzica propriu-zis, există. El a fost înregistrat, ascultat, puricat, masterizat, verificat, răs-verificat. Din respect pentru cei ce vor să-l cumpere pe CD am dorit să putem oferi un “obiect” care să arate cât mai bine, drept pentru care CD-ul va fi produs de casa noastră de discuri şi va fi turnat într-o fabrică foarte bună. Cea mai bună pe care am găsit-o în România.
Buuun. Întrebarea este: de ce ar trebui să cumperi noul nostru album, înainte ca el să existe fizic pe CD ?
Răspunsul – o listă de motive. Poate nu prea lungă dar cu motive suficient de puternice, zic eu:
- vei primi albumul imediat! Albumul are o calitate a sunetului foarte bună şi în format mp3, el fiind compresat direct din fişierele master venite din studioul de înregistrări. În plus, el va ajunge la tine însoţit de un booklet pdf cu fotografii şi texte ce nu se vor regăsi în varianta tipărită!
- este un gest-simbol. Pentru noi contează foarte mult să ştim că ne eşti alături. Dar gestul tău poate conta la fel de mult şi pentru alţi artişti, precum şi pentru alţi “consumatori” de muzică – gestul tău dovedeşte că artiştii pot fi independenţi de aşa-zisa industrie muzicală. În schimb, pot fi dependenţi de public – ceea ce, să recunoaştem, era oricum adevărat. Aşadar, prietene, fii alături de artiştii care-ţi plac! Vor putea să fie şi ei alături de tine în continuare!
- este un test important pentru noi! Este un test total transparent, un test de sinceritate absolută. Rezultatul poate fi extrem de dureros pentru noi, după cum poate fi şi incredibil de plăcut. Este testul care ne poate spune simplu, frust, unde suntem cu exactitate în inimile celor care ne cunosc – mai precis, 1671 de prieteni pe pagina facebook sau 296 vizitatori unici pe imagomundi.ro – medie lunară a ultimului an. Finalul campaniei “Susţine noul album Imago Mundi – Isvor” ne va spune în ce direcţie ne vom îndrepta în anii următori. Atenţie, nu eşti tu cel testat – activitatea noastră este!
Bun – am ajuns la cele două motive în plus:
- după lansarea pe piaţă a CD-ului este foarte probabil ca preţul lui să crească, în funcţie de magazinele care îl vor prelua. Nu ştim exact cu cât în clipa asta, dar estimăm că preţul unui CD va ajunge undeva între 8-15 euro. Aşadar – donează acum 5 euro, este trei ori mai puţin decât probabil că va costa în magazine!
- primii 50 de susţinători vor primi un bonus-surpriză – o casetă audio originală cu primul album Imago Mundi – Musica Viva! Albumul a fost produs de Electrecord în 2002 şi a fost produs într-un tiraj limitat de 500 de casete. Ultimele 50 stau cuminţi într-o cutie – nu s-au mişcat de acolo 9 anişori! Chiar dacă n-o să aveţi cu ce să ascultaţi caseta (poate nici n-aţi mai văzut una până acum), ea are cel puţin valoare sentimentală şi este un adevărat ‘collectible’ pentru pasionaţii de istorie a muzicii!
Evident, caseta va merge şi către cei care au donat deja. Ceea ce înseamnă că mai sunt disponibile fix 29 de casete!
august 22nd, 2011 § § permalink
…campania “Susţine noul album Imago Mundi – Isvor” a strâns 18 prieteni respectiv 110 euro, astfel că mai avem nevoie de încă 890 euro – adică doar 178 de prieteni dispuşi să cumpere albumul nostru din faza pre-release. Facem din nou precizarea că albumul a fost deja înregistrat şi masterizat, mai avem nevoie doar de banii pentru multiplicarea pe CD – ceea ce înseamnă că fiecare cumpărător va primi imediat albumul în format mp3, urmând să primească CD-ul îndată ce va fi gata. Dacă totul va merge aşa cum sperăm, asta se va întâmpla în luna octombrie. Ceea ce înseamnă că l-aţi putea primi chiar la unul dintre concertele noastre din turneul naţional Isvor (12 concerte – 11 oraşe – găsiţi mai multe detalii pe www.turneulisvor.imagomundi.ro).
Vă mulţumim şi vă aşteptăm să ne susţineţi! Şi nu uitaţi, succesul acestei campanii poate fi o încurajare şi pentru alţi artişti!
august 17th, 2011 § § permalink
Pentru că tot am început să explic de ce suntem entuziasmaţi de ideea finanţării noului nostru album cu ajutorul vostru, cred că ar trebui să mai spun câteva lucruri – în general neştiute – despre cum se nasc (dar mai ales, de ce NU se nasc) albumele formaţiilor din România.
În ordinea numerelor de pe tricou, există:
Politica lor vizavi de muzica românească se poate rezuma în trei cuvinte: “mergem cu valul”. Dacă nu eşti comercial-pe-val, ne pare rău, nouă ne place cum cânţi, pe bune – dar anul ăsta se poartă altceva, nu putem să producem albumul tău.
- casele “independente” de discuri:
Aici e mai complicat… pentru că, deşi e foarte posibil ca oamenii de acolo să rezoneze cu ceea ce faci, casele independente nu au bugete nici pentru promovarea albumelor lor, darămite pentru producerea lor! Drept pentru care artiştii îşi produc albumele cu bani de-acasă, după care acestea ajung pe rafturile magazinelor aşa, fără promovare (cazul cel mai fericit) sau pe vreun raft din clubul-fratele-casei (cazul mai puţin vesel). În cel mai trist caz, albumele stau ascunse într-un depozit şi scoase de acolo din când în când pentru a fi prezentate publicului de ocazie, la câte o ocazie…
- casele “de autor” sunt ultima soluţie pentru toţi artiştii ne-comerciali şi de nişă de care aţi auzit:
Poate că sună simplu – îţi faci o firmă şi gata, nu mai depinzi de nimeni, faci tu şi producţie şi promovare şi distribuţie şi tot. Dar nu orice artist are nervii să treacă prin toate astea şi să-i mai rămână energie şi pentru… muzică, de exemplu. Iar cei care îşi fac propria casă de discuri nu vor avea nici energia şi nici motivaţia să lupte pentru albumele altora, deci… cine are, ăla este.
Aşa se face că producţia multor albume eşuează datorită fondurilor insuficiente. Muzica respectivă nu mai ajunge să fie cunoscută – dar asta nu înseamnă că ea nu există.
Aş vrea să nu fiu greşit înţeles, nu dau vina pe alţii – dimpotrivă: într-o lume în care întotdeauna ceilalţi sunt vinovaţi pentru distrugerea valorilor autentice, Imago Mundi refuză lamentările şi încearcă să construiască. Campania “Susţine noul album Imago Mundi – Isvor” se doreşte a fi mai mult decât o strângere de fonduri, ne dorim să devină un semnal atât pentru alţi muzicieni dar şi pentru publicul lor, care şi-ar dori să găsească mai multe albume cu muzică românească de calitate – de la jazz la rock, de la clasic la tradiţional, de la muzică electronică la folk. Credem că muzicienii trebuie să înţeleagă că muzica nu poate trăi fără public, tot aşa cum publicul trebuie să devină conştient că el este responsabil, prin alegerea de a-i susţine (sau nu), de calitatea muzicii lor.
august 16th, 2011 § § permalink
Vineri seara am lansat campania de strângere de fonduri pentru noul album Imago Mundi – Isvor. Azi, după 3 zile de week-end prelungit (cu tot cu ziua de luni), 12 prieteni au (re)acţionat deja, chiar mai rapid decât speram – încă o dată, mulţumim!
Trebuie să spunem totuşi că ideea strângerii de fonduri nu e o idee originală, chiar dacă în România nu e cunoscută – din câte ştim, singurul care a mai încercat până acum la noi să producă un CD cu sprijinul fanilor este Mihai Iordache, saxofonist de jazz. Dar primii – şi cei mai tari – sunt Marillion, trupă britanică de rock înfiinţată în 1979, una dintre primele trupe mari care s-a prins că internetul va revoluţiona comunicarea cu fanii. În cazul lor, revoluţia a început în 1997, când fanii lor au strâns 60.000 USD – bani care au acoperit costurile unui turneu în State. Apoi încă 160.000 USD, cu care au finanţat un album (Anoraknophobia, apărut în 2001). Bineînţeles, vorbim despre o trupă foarte iubită, cu peste 30.000 de fani hiperactivi (auto-intitulaţi ‘freaks’) în toată lumea.
S-ar putea spune că ăsta e viitorul (sau trecutul, pe la casele mai mari). Este, suntem siguri, ceva ce n-a mai reuşit încă nimeni în România (din câte ştim Iordache încă n-a scos albumul acela). Mai mult, intenţionăm să promovăm albumul printr-un turneu naţional în luna octombrie. În orice caz, noi credem că este un lucru realizabil – vorbim despre 200 de susţinători, dintre care 12 au apărut deja, doritori să cumpere albumul din faza de pre-release (cu precizarea că nu vor trebui să aştepte până vom scoate CD-ul ca să asculte albumul – fiecare susţinător va primi imediat albumul în format mp3, însoţit de un booklet pdf special, urmând să primească CD-ul în prima săptămână de la finalizarea lui).
Avem nevoie de sprijinul vostru, dragi prieteni. Sunt mai multe feluri în care ne puteţi ajuta, de fapt – nu e musai să le faceţi pe toate (chiar dacă ar fi ideal):
- susţineţi albumul Isvor cu 5 euro (PayPal: danielivsq@gmail.com) sau 20 ron (IBAN: RO 04 RNCB 0088049800480001, BCR Sucursala Moşilor / Daniel Ivaşcu)
- puneţi unul dintre bannerele de mai jos pe site-ul/blogul personal. Aş zice să faceţi acelaşi lucru şi pe site-ul/blogul companiei pentru care lucraţi, dar bănuiesc că e mai greu. Ca să nu mai zic că nu e amuzant să îţi pierzi locul de muncă pentru un banner de câţiva pixeli, acolo.
- schimbaţi-vă poza de profil de pe facebook, yahoo!, yahoo!messenger, twitter, google+, netlog (şi în general acolo pe unde socializaţi online) cu una dintre cele de mai jos. Iarăşi – nu e nevoie să faceţi asta peste tot (dar noi nu ne supărăm dacă o faceţi totuşi). Dacă n-aveţi cont pe vreunul dintre site-urile respective atunci chiar că nu e nevoie să faceţi asta! Dacă socializaţi doar offline, felicitări! Doar că în cazul ăsta nu ştim ce să schimbaţi. Sperăm totuşi că veţi vorbi (de bine) cunoscuţilor despre proiectul nostru.
- distribuiţi link-ul către http://www.imagomundi.ro/sustine-noul-album-imago-mundi-isvor/ prin intermediul aceloraşi reţele de socializare online. Offline, beţi o bere (sau, şi mai bine, un vin) şi bucuraţi-vă de noul nostru album.
Mulţumim că ne sunteţi alături!
468×60 full-banner:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/sustine-noul-album-imago-mundi-isvor/” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/468x60_full-banner.jpg”></a>

336×2808 large rectangle:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/336x280_large-rectangle.jpg” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/100x100_icon.jpg”></a>

234×60 half-banner:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/234x60_half-banner.jpg” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/100x100_icon.jpg”></a>
200×200 small square:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/200x200_small-square.jpg” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/100x100_icon.jpg”></a>
180×540 facebook profile:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/180x540_facebook-profile.jpg” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/100x100_icon.jpg”></a>
180×150 small rectangle:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/180x150_small-rectangle.jpg” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/100x100_icon.jpg”></a>
125×125 large button:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/125x125_large-button.jpg” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/100x100_icon.jpg”></a>

120×240 vertical banner:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/120x240_vertical-banner.jpg” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/100x100_icon.jpg”></a>

100×100 icon:
<a href=”http://www.imagomundi.ro/sustine-noul-album-imago-mundi-isvor/” target=”_blank”>
<img src=”http://www.imagomundi.ro/wp-content/uploads/2011/08/100x100_icon.jpg”></a>

mai 25th, 2010 § § permalink
Doamnelor şi domnilor, întrerupem transmisiunea pentru o ştire de ultimă oră: albumul Imago Mundi – Pilgrims poate fi cumpărat de acum şi online! Tot ce trebuie să faceţi este să mergeţi pe pagina http://www.imagomundi.ro/shop sau pe http://www.nimbitmusic.com/imagomundi şi o să daţi de magazinul Nimbit. De-acolo puteţi alege să cumpăraţi piese individual sau albumul în întregime. Se acceptă orice carduri sau paypal.
Dacă sunteţi pe facebook şi vă place ce face Imago Mundi, atunci e şi mai simplu. Pagina noastră este http://www.facebook.com/imagomundi.ro, de-acolo daţi click pe tab-ul MyStore (e sus, după Perete – Informaţii – Fotografii – Evenimente) şi aţi ajuns.
Nu ne-ar supăra foarte tare (de fapt, chiar deloc) dacă o să vreţi să faceţi cunoscut albumul Pilgrims şi prietenilor voştri. Pe facebook e foarte simplu – daţi share. Se poate şi mai complicat, dacă vreţi – puteţi instala magazinul-player pe pagina personală de facebook
Mulţumim pentru atenţie, programul nostru revine la normal!
UPDATE – de-abia acum am observat că magazinul de pe site avea nişte probleme… s-au rezolvat acum
decembrie 30th, 2009 § § permalink
9 concerte, dintre care 5 prin cluburi bucurestene (Clubul Taranului, Crossroads, Green Hours, Serendipity) si 4 festivaluri (Acoustic, Stagiunea Tinerilor Muzicieni, Watumi, Festivalul International Eduard Pamfil); una bucata album nou (intitulat Pilgrims, contine 20 de piese mai degraba vechi decat noi – sau mai degraba noi decat vechi?…); o marire a schemei de personal (bunul nostru prieten Cris este “al saselea element” – era de mai multa vreme, acum este si oficial); o improspatare a lotului (Stefan Barbu este, fara indoiala, “achizitia sezonului”); 3 materiale TV (TVR Cultural, Trinitas TV, TVR 1) si un material radio (Romania Muzical); multe instrumente noi (baglama, dulcimer, mandol, frame drum); ultimul lucru pe lista (dar nu cel din urma) este buna comunicare cu voi, prietenii nostri – pe last.fm, myspace, facebook si aici, pe noul site imagomundi.ro
Ar mai fi de spus ca pregatim deja lucruri noi. Adica vechi, dar foarte noi. Si foarte frumoase. Dar nu pot spune mai mult ca sa nu stric surpriza, asa ca sa lasam noutatile pentru noul an ce sta sa vina… Sarbatori frumoase si un Nou An cat mai bogat in visuri implinite!
noiembrie 21st, 2009 § § permalink
Maaare minunatie! Minunile wordpress-ului lovesc din nou – pagina Discografie are si butoane. Altfel spus, nu mai e doar o lista de piese – o parte dintre ele pot fi acum ascultate.
Ceea ce e bine, zic eu
noiembrie 26th, 2008 § § permalink

Maine pe la pranz, Imago Mundi va intra in studio pentru a inregistra al doilea album.
Primul album s-a intamplat in 2002 – la doar cateva luni de la aparitia formatiei, asa ca as zice ca de data asta vorbim despre un material “copt” – iar asta ar fi unul dintre motivele pentru care intrarea in studio nici nu va dura foarte mult: intentionam sa inregistram un album – concert de studio. Celalalt motiv (pentru ca nu sunt decat doua, din cate stiu eu) este si mai tare decat primul: pentru ca ne place sa cantam in concert – muzica e mult mai vie, chiar daca (sau, tocmai datorita faptului ca) exista riscul sa apara mici surprize legate de tempo sau interpretare.
Asa ca Pilgrims e pe cale sa-si faca aparitia: un album pe care intentionam sa-l scoatem in iulie 2005 se pregateste sa scoata capul in lume trei ani si ceva mai tarziu, ceea ce se dovedeste a fi un lucru bun, pana la urma – Pilgrims e acum mai vesel, mai bogat, mai matur, mai dezinvolt si, nu in ultimul rand, Pilgrims are acum mai multa forta si coerenta a mesajului.
Pentru ca are si mesaj: Pilgrims este o colectie de teme medievale europene interpretate in maniera contemporana, cu foarte multe parti improvizatorice originale, combinand sonoritati ale instrumentelor acustice moderne, clasice, traditionale, punand in dialog muzica veche (expresie a diversitatii culturale europene) cu urechile tinere din cluburile romanesti ( le-am testat deja pe cele din Bucuresti – in Clubul Taranului si Green Hours; pareau sa se simta bine… noi cu siguranta asa ne-am simtit)
In concluzie, dragilor, un singur lucru –
Pilgrims de-abia asteapta sa ajunga la urechile voastre… speram ca asta se va intampla cat de curând
octombrie 15th, 2008 § § permalink
Imago Mundi will launch a new album until the end of this year, called Pilgrims.
So, stay tuned to find out more…